Povestea usturoiului

26 Feb

Cred că v-am mai zis eu că fac parte dintr-o super organizaţie pentru studenţi, mai exact BOS. Împreună cu o echipă de oameni frumosi şi harnici pun la cale un proiect tare tare fain (veţi afla despre el, vă asigur) şi ne întrunim în şedinţe extraordinare în care ne punem minţile la încercare. Dar până să ne antrenăm intelectual, pregătim un mic protocol (cine se oferă să pregătească un fel de mâncare în ziua respectivă) prin care să ne desfătam papilele gustative şi să lucrăm mai cu spor.

Pentru prima ediţie de protocol s-au oferit o PR-ista (eu) şi un om de vânzări (Alex), care entuziasmaţi peste măsură şi în criză de timp au ales să facă ceva foarte simplu, dar gustos: bruschete. Stabilim bugetul şi purcedem spre Mega Image, de unde cumpărăm: pâine feliată, un căţel de usturoi, caşcaval, 4 roşii, busuioc proaspăt şi parfumat, suc şi ciocolată. Alex era ca un copil mic venit la Disneyland: Luăm şi asta? Ce zici, ne ajunge? Hai să mai luăm şi nu ştiu ce! Pahare? Farfurii? Furculiţe? Atât de tare mă zăpăcise încât am aprobat cumpărarea de furculiţe, deşi nu ne trebuiau la nimic.

photo 4 (2)

Ajungem în bucătărie şi ne punem repede pe treabă. Sau mă pun pe treabă şi îi dau lui Alex comenzi pe bandă rulantă. Cu mâinile manevrez abil cuţitul, iar cu privirea îl urmăresc pe el să mă asigur că face totul bine. Nu e nimic complicat în a face bruschete, dar când eşti presat de timp şi trebuie să faci peste 20 pe care să le bagi în cuptor, iar un om visător vorbeşte despre stele, e cam tricky. Şi dă-i cu ulei pe pâine, freacă usturoiul (pe care Alex l-a frecat cu drag, din plin), aruncă roşiile cubuleţe pe un pat de caşcaval, încinge bine cuptorul, lasă-le să se rumenească, iar apoi presară deasupra nişte busuioc tocat mărunt.

photo 5

Bun, bun, dar în ce le transportăm? Le-am pus în farfurii de plastic pe care le-am acoperit cu alte farfurii de plastic, am pus totul în saci de gunoi (Alex n-avea pungi), am luat 4 litri de Cola în braţe şi fugi cu ele la sediul BOS. Şi să urci 3 etaje cu usturoi la nas. Nimic nu a mai contat când am ajuns la şedinţă. Tuturor li se citea pofta în priviri, iar mirosul de usturoi pusese deja stăpânire pe simţurile lor olfactive. Totul e bine când se termină gustos, iar şedinţa începe fructuos! (rime, domne)

photo 3 (2)

În final, aş vrea să-i mulţumesc lui Alex care mi-a îndeplinit visul de fiinţă autoritară ce sunt: mi-a ascultat fiecare comandă. Desigur, cu observaţiile de rigoare: eşti mereu aşa de autoritară? Poţi să-ti zic führer?

Pentru o viaţă productivă faceţi brainstorming cu usturoi!

Anunțuri

3 răspunsuri to “Povestea usturoiului”

  1. Angela 26 Februarie 2013 la 23:18 #

    harnicuta 🙂

  2. Teodora Elena 26 Februarie 2013 la 23:28 #

    Of, iar incepi cu mancare? :))
    Pofta buna! 🙂

  3. Cristina 28 Martie 2013 la 8:10 #

    Hmm… ce bine arată in tava ta deja mi se face poftă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: