Televiziunea, patul şi coşciugul

17 Ian

În această seară am avut deosebita plăcere de a participa la cea de-a doua ediţie a Atelierelor Social Media Universitaria, unde invitat a fost Cristian Tudor Popescu. Nu a fost pentru prima oară când participam la o dezbatere cu el, întrucât acesta a mai fost invitat şi la lansarea de carte a domnului profesor Horea Badau. Mă aşteptam într-un fel la aceeaşi rigurozitate care îi este specifică şi demonstrată, în schimb CTP a fost chiar amuzant şi nu a construit o barieră între el şi public. Discuţia a fost libera, a început cu o întrebare lansată de domnul Badau şi apoi a continuat cu cele adresate de studenţi.

„Presa tipărită nu va mai exista în 10 ani”

Un fenomen pe care îl putem observa şi noi, deprecierea ziarelor (cotidiene, aşa cum a subliniat dansul) în favoarea presei online. Excepţia o vor constitui revistele, care au un public format şi mai stabil. Trecerea în online face ca jurnalistul să fie mult mai aproape de identitatea unui blogger, întrucât este eliminată distanţa dintre cititor şi cel care produce mesajele. Un jurnalist, cum este şi în cazul dumnealui, este mult mai uşor atacat pentru articolele sale. CTP ne-a povestit că atunci când lucra la ziarul Adevărul primea aproximativ 1 kg de scrisori odată la 2 săptămâni. Astăzi, nici nu postează bine un articol, că în 5 secunde (a cronometrat) deja are primul feedback ce se sfârşeşte cu un „expiratule!”. În acea perioadă, poziţia jurnalistului era privilegiată, în print erai „nemuritor şi rece„. În sfera oline-ului, esti coborât în ring, unde se dă o luptă sălbatică. Fiecare greşeala este taxata în timp real.

Televiziunea, patul şi coşciugul

Dacă amestecăm sexul cu moartea şi în general cu tot ce este morbid, obţinem reţeta de succes a ratingului. Fără audienţă nu exişti, lucru ce este valabil şi în online. Domnul CTP ne-a mărturisit că odată cu timpul ajungi chiar să simţi pulsul ratingului, „simţi cu ceafa cum scade ratingul şi ştii că trebuie să faci ceva ca să-l aduci înapoi”. Dezbaterile pe teme elitiste îndepărtează audienţa, dar dacă îndrepţi discuţia spre un subiect sensibil (Băsescu, de exemplu), vei simţi din nou în ceafă cum revin spectatorii.

„Sânge pe sticlă, asta se vrea”

Dânsul a fost odată invitat la o emisiune, iar în pauza publicitară, cameramanul i-a dat o indicaţie: să se încrunte mai mult. Se doreşte ca invitatul să se ia de ceilalţi invitaţi, să-i umilească pe politicieni, să-i facă terci, se vrea „sânge pe sticlă”.

„Frica mea a început când mi-am dat seama ce face televiziunea cu mine. Televiziunea nu are nevoie de tine aşa cum eşti, nu îţi dai seama cum te modelează, te deformează cu o presiune lentă, pe care n-o simţi. Te face din om neom”. Acesta nu mai apare la emisiuni decât prin transmisiuni telefonice. Tot acesta ne-a mai spus că este imposibil să nu faci compromisuri dacă lucrezi în presă, dar totul să aibă o limită. „Altfel va fi greu să priveşti în oglindă.”

Desigur, a început o mini dezbatere, privind faptul că presa oferă ce publicul cere şi dacă am educa publicul, am putea să schimbăm şi specificul ştirilor. Răspunsul lui CTP mi-a oferit următoarea imagine în minte: conţinutul media este un tort, baza este fără prea mult gust (ştiri high quality), iar glazura este delicioasă şi senzaţională, adică ştirile tabloid. Nu îi putem oferi publicului doar baza, dar nici prea multă glazură, ideea este să echilibrăm toate aceste ingrediente.

„Bloggerii sunt persoane interesante”

În finalul dezbaterii am ţinut ca discuţia să fie îndreptată şi în mediul online şi i-am pus lui CTP urmatoarele întrebări: „Cat de des citiţi bloguri şi ce bloggeri aţi recomanda”. Răspunsul a fost simplu şi direct: „Nu citesc bloguri”. Dar a spus că îi considera persoane importante, au un potenţial foarte mare de a transmite informaţii de primă mână.

Trebuie să menţionez că sala a fost arhiplină, foarte mulţi studenţi din anul întâi, bloggeri, dar şi oameni din afara facultăţii. Fiind a doua întâlnire cu CTP, pot spune că a fost mult mai interesant şi nu a părut un „bau-bau”, cum mi-a lăsat impresia prima oară. Atunci am tremurat toată
cand i-am adresat o întrebare, acum nu am avut nicio problemă. Chiar ne-a spus lucruri foarte faine si foarte utile pentru jurnalistii ce vom deveni.

Eu aştept cu multă nerăbdare şi cea de-a treia ediţie!

Anunțuri

14 răspunsuri to “Televiziunea, patul şi coşciugul”

  1. Ionut Gabriel Macau 17 Ianuarie 2013 la 22:18 #

    Intotdeauna sunt interesante intalnirile cu jurnalisti ca CTP, mai ales daca esti student la jurnalism. Ai impresia ca a venit cineva din ceruri si iti spune lucruri cosmice. Cat despre online, multi jurnalisti „nemuritori si reci” si-au dat seama ca adevarul lor nu este unul universal. Ca incheiere, tin sa spun ca eu am auzit de la Cezar Ion si Robert Turcescu, in primul an de facultate ca nu mai dureaza decat 3-4 ani(ce au trecut) cu editia printata. Nu vad oamenii de 40-50 de ani citind la strung, de pe un Ipad, Ziarul Financiar:)

    • Simone 17 Ianuarie 2013 la 23:19 #

      De obicei, cei care citesc ZF sunt oameni ce lucreaza in conducere (din orice domeniu), ei sunt oricum in pas cu tehnologia. E mult mai practic pentru ei.

      • Ionut Gabriel Macau 18 Ianuarie 2013 la 8:42 #

        Incercam sa fiu ironic, dar se pare ca nu mi-a iesit. Ma refeream la publicul larg, ce nu imbratiseaza tehnologia atat de repede. Editia print o sa ramana ceva timp, chiar daca impactul ei o sa fie mai mic.

  2. Florea Cristian 18 Ianuarie 2013 la 0:43 #

    Eu cred că dacă ar citi şi ar urmări bloguri, CTP şi-ar scrie textele în aşa fel încât să nu i se mai spună că-i expirat la 5 secunde după publicarea unui articol. Jurnalismul online nu se compară cu cel de pe print. Părerea mea.

    • Simone 18 Ianuarie 2013 la 0:51 #

      Ne-a zis ca Zoso il injura.

      Este atacat de indivizi frustrati, care stau sa-l pandeasca cand publica un articol nou. Nu prea are legatura cu blogurile.

  3. Cristina 18 Ianuarie 2013 la 23:04 #

    Pentru domnul Cristian Tudor Popescu mult respect!

  4. Tudor 19 Ianuarie 2013 la 20:39 #

    Consider ca CTP are o parere invechita despre bloggeri. Daca i-ar cunoaste pe cei din noul val si-ar schimba parerea despre blogosfera

    • Simone 19 Ianuarie 2013 la 21:09 #

      Da, nu ar strica o lectura. Si daca tot scrie pentru un ziar online, niste click-uri pe bloguri nu ar fi un efort prea mare.

  5. saramon 22 Ianuarie 2013 la 7:45 #

    interesantă discuţia despre dispariţia presei tipărite şi poate va dispărea la un moment dat, dar înclin să cred că peste 10 ani încă vom mai citi ziare. numa distribuitori să mai fie. căci aici pare a fi adevărata problemă.

  6. saramon 22 Ianuarie 2013 la 7:49 #

    @ tudor 2-3 exemple?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Atelierele Social Media cu Cristian Tudor Popescu | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE - 18 Ianuarie 2013

    […] Inchei semnaland celelalte 2 articole scrise despre eveniment: al Irinei si al Simonei. […]

  2. Ce au scris bloggerii despre Atelierele Social Media Universitaria, editia a doua - Horea Mihai Badau - Despre Social Media si nu numai - 19 Ianuarie 2013

    […] să citiți un live blogging extrem de interesant scris de Irina Bărăgoi, articolul scris de Simona Mocanu, articolele scrise de Emil Călinescu, Ciprian Stoian, Andrei Florin, Andreea […]

  3. Atelierele Social Media Universitaria – CTP « S-o ardem studenteste - 20 Ianuarie 2013

    […] in afara de mine au mai scris: Horea Badau (organizatorul), Irina Bărăgoi,   Andrei Florin , Simona Mocanu , Ciprian Stoian, Andreea Gabriela . Nu mai scriu nimic, impresiile mele le-am scris deja. Aici […]

  4. Specialist in comunicare fara bac | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE - 29 Ianuarie 2013

    […] cu Simona. Ea il acuza pe el ca i-a copiat articolul. Articolele celor 2 sunt: articolul Simonei (“originalul”) si articolul lui Ciprian (copia). Ciprian incepe sa mi se planga mie ca […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: